Pentru servicii în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate - vezi Echipa medicală!
CNAS
CNAS

Dr. Cristina Seneșan

medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

Boli de Nutriție și Diabet

Lista prețuri

Program de lucru:
Luni: 11:30 - 15:00 Joi: 14:00 - 17:30
Marți: 11:30 - 15:00 Vineri: 08:30 - 12:00
Miercuri: 11:30 - 15:00

Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în anul 2012. Am urmat rezidențiatul în specialitatea Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice timp de 4 ani în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca. Pregătirea mea profesională a inclus activitate de secție, gărzi și ambulator clinic. De asemenea am participat la numeroase simpozioane, conferințe, activități științifice cu participare națională și internațională care au avut un rol important în dezvoltarea mea profesională având onoarea sa audiez importanți lideri de opinie cu renume național și internațional.

Întreaga lume se confruntă cu o pandemie de diabet zaharat tip 2, datorată occidentalizării modului de viaţă, îmbătrânirii populaţiei, urbanizării, care au drept consecinţe modificări ale alimentaţiei, adoptarea unui stil de viaţă sedentar şi dezvoltarea obezităţii. Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, conform studiului PREDATORR, al Societății Române de Diabet.

Consider că educația terapeutică este una dintre punctele cheie în abordarea pacientului cu diabet. Un pacient bine informat va reuşi să-şi controleze mai bine nivelul glicemiei, să prevină complicaţiile şi să aibă o mai bună calitate a vieţii.

Uniți pentru diabet!

În cadrul cabinetului de diabet vă oferim:

  • Consultații diabet (diagnostic, management, monitorizare)
  • Screeningul complicațiilor cronice ale diabetului (evaluarea piciorului diabetic, indicele gleznă-braț)
  • Consultații dislipidemii (diagnostic, management, monitorizare)
  • Consultații nutriție (suprapondere, obezitate, terapie medicală nutrițională în diverse patologii, analizator compoziție corporală ( procent de grăsime corporală , procent de masă musculară , nivelul de grăsime viscerală, rata metabolismul bazal)